Adrian Popa Adrian Popa

Pub-uri Istorice Londra

Printre experientele de nelipsit din itinerariul oricarui turist, vizita unui pub istoric Londonez este de cele mai multe ori o adevarata calatorie in timp, o modalitate de-a experimenta cultura si civilizatia locala si chiar o experienta culinara remarcabila.

Va ofer aici o lista a pub-urilor pe care le recomand personal, fiecare cu o istorie impresionanta si caracter unic.

Printre experientele de nelipsit din itinerariul oricarui turist, vizita unui pub istoric Londonez este de cele mai multe ori o adevarata calatorie in timp, o modalitate de-a experimenta cultura si civilizatia locala si chiar o experienta culinara remarcabila.Va ofer aici o lista a pub-urilor pe care le recomand personal, fiecare cu o istorie impresionanta si caracter unic. .

YE OLD CHESHIRE CHEESE

Perpendicular cu celebra Fleet Street, o alee ingusta duce catre intrarea discreta intr-unul din cele mai vechi pub-uri, reconstruit dupa marele incendiu din 1666, localizat deasupra pivinitei unei foste manastiri datand din secolul al-XIII-lea, pivnita incorporata in structura pub-ului si accesibila, publicului, Ye Old Cheshire Cheese este un templu al literaturii universale, locatie frecventata constant de-a lungul timpului de scriitori, poeti, critici literari sau jurnalisti. Zidurile groase din piatra blocheaza semnalul telefoanelor mobile asa ca indiferent de conjunctura, atmosfera invita interactiunile sociale si conversatiile animate.

Desi pub-ul i-a avut printre clientii regulari nume uriase ale literaturii si jurnalismului ca, Charles Dickens sau Mark Twain, cel mai celebru caracter cu care este asociat ramane papagalul Poly, rezident aici timp de peste 40 de ani, Poly moare in 1926, peste 200 de publicatii din intreaga lume ii publica necrologul, cel mai cunoscut papagal din lume va fi impaiat, expus deasupra barului si poate fi admirat si astazi de clienti.

Statia metrou Blackfriars.

THE ANCHOR

Intr-o locatie de invidiat pe malul Tamisei, in vecinatatea celebrului teatru Globe fondat de Shakespeare, se afla acest pub extrem de popular. Originar parte a unei berarii locale fondata in 1616, The Anchor e cunoscut ca locul unde obisnuiau sa se intalneasca piratii si contrabandistii ce profitau de timpul indelungat necesar sutelor de corabii ce incarcau si descarcau marfa pentru a-si insusi o parte din transport sau pentru a-si recruta echipajul si planifica aventurile.

Ca orice pub respectabil, The Anchor, organizeaza frecvent un asa numit pub-quiz, o competitie informala de cultura generala deschisa  clientilor cu spirit competitiv dar si o oportunitate pentru a incepe conversatii sau prietenii cu rezidentii localnici sau turistii ocazionali.

Statia metrou Southwark

THE GEORGE

Originar un han dedicat negustorilor din Sudul Angliei ce-si tranportau marfurile catre pietele Londrei medievale,  cladirea actuala a hanului The George dateaza din 1676 si  merita explorata chiar daca doar pentru a vizita fostele camere prin care s-au perindat generatii de calatori timp de sute de ani.

Localizat in apropierea celebrului pod London Bridge, The George, este constant printre cele mai vizitate pub-uri londoneze.

Atmosfera speciala este produsa de decoratia originala a camerelor, transformate in sali de mese, de concertele live organizate in curtea interioara dar mai ales de popularitatea pub-lui printre localnici, studenti, corporatisti, pensionari, turisti ce ocupa constant aproape pana la maxim cele trei nivele ale cladirii si se bucura nu doar de berea de calitate dar si de meniul culinar, sugerez sa incercati platoul de nachos.

Dupa cateva beri s-ar putea chiar sa intalniti fantoma rezidenta permanent in cladire, fantoma unei foste carciumarese a pub-ului din perioada secolului 19, Amelia Murrey, se pare ca are tendinta de a descarca instant bateria telefonelor mobile atunci cand e prezenta printre clienti.

Statia metrou London Bridge

THE SHERLOCK HOLMES

In apropierea pietei Trafalgar, originar denumit Northumbeland Inn, locatia apare in celebrele romane ale lui Arthur Conan Doyle drept pub-ul unde celebrul detectiv se intalneste cu doctorul Watson, chiar peste drum de baile turcesti frecventate de Sherlock si in apropierea sediului Scotland Yard, deci chiar in centrul naratiunilor.

The Sherlock Holmes e mult mai interesant si practic de vizitat decat casa memoriala din 221b Baker Street.

Pub-ul este un adevarat templu dedicat in totalitate celebrului personaj evident datorita decoratiunilor interioare, un numar impresionant de postere si afise originale pana chiar si geamurile sunt gravate cu figurile celebrelor personaje si autorului.

Pentru fanii pasionati ai celebrului detectiv, surpriza este colectia de obiecte originale folosite in recuzita unor filme clasice, celebra caciula, pipe diverse, vioara, scaunul chiar si cateva din revolverele ce apar in aceste filme sunt expuse intr-o camera cu pereti din sticla aflata pe primul etaj deasupra barului si chiar langa un restaurant cu un meniu excelent pentru un pranz de calitate.

Statie metrou Charring Cross

CHURCHILL ARMS

  In pofida denumirii, Churchill nu s-a numarat printre clientii pub-ului si nici nu l-a folosit drept locatie pentru discursurile radio transmise pe timpul razboiului asa cum pretinde o placa comemorativa, dar asta nu-i afecteaza cu nimic din popularitate.

  Inaugurat in 1750 si frecventat de bunicii celebrului Winston Churchill, pub-ul atrage vizitatorii cu decoratia exterioara, sute de ghivece cu flori colorate acopera fatada si creeaza un efect spectaculos, o adevarata gradina suspendata, in perioada de Craciun florile sunt inlocuite de brazi iluminati, o adevarata Mecca pentru utilizatorii Instagram-ului.

  Interiorul, la fel de eclectic, continua tematica florala, plante exotice si postere, fotografii si alte obiecte de epoca produc o atmosfera unica printre pub- urile Londrei.

  Surprinzator pentru multi turisti neavizati, meniul ofera mancare cu specific Tailandez, introdus cu peste 30 de ani in urma de un bucatar cu origini Tailandeze, idee controversata atunci dar adoptata cu succes de multe alte pub-uri.

  Datorita popularitatii sugerez rezervarea anticipata care de multe ori garanteaza masa doar pentru o ora.

Statie metrou Notting Hill Gate.

TRAFALGAR TAVERN

Situata intr-o locatie de invidiat, de-a lungul Tamisei, alaturi de istoricul Colegiu Naval, taverna Trafalgar este aproape un muzeu dedicat imaginii marelui Horatio Nelson, decoratiunile interioare o adevarata colectie de suveniruri, ilustratii, statuiete cu si despre Nelson si celebra batalie navala de la Trafalgar.

In cei aproape 200 de ani de istorie, taverna a avut constant in meniu “whitebait” pestisori fripti, plevusca, extrem de populari mai ales alaturi de un pint de bere rece.

Taverna a fost frecventata de personalitati politice si literare si pastreaza un farmec aparte oferind optiunea unei experiente culinare ceva mai formala intr-unul din cele doua restaurante cu meniul dominat de bucataria Britanica.

Cu aceasta combinatie de terasa la malul fluviului, pub local ce televizeaza evenimente sportive, restaurant cu fete de masa impecabile si serviciu formal, Trafalgar Tavern ofera vizitatorilor o experienta surprinzator de placuta indiferent de cerinte sau asteptari.

JAMAICA WINE HOUSE

  Desi in subsolul stabilimentului exista un mic restaurant cu o selectie decenta de vinuri, iar berea este astazi cea mai populara bautura consumata aici, istoria pub-ului este dominata de cafea.

  Istoric, pub-ul,  numit originar Jamaica Coffee House, dateaza din 1652, perioada in care tara se afla sub regimul lui Oliver Cromwell care apreciaza si promoveaza cafeaua ca o bautura ce nu doar ca ofera o doza de energie dar este si o alternativa consumului constant de alcool.

  Traditional, Jamaica Wine House a fost un loc socializare a negustorilor locali, a oamenilor de afaceri, intalnirile si ideile generate aici au influentat destinul multor parti ale lumii, fara indoiala ca istoria insulei Jamaica a fost din nefericire trasata intre zidurile pub-ului. Colonizata in 1655, aici sau pus la cale metodele de exploatare ale plantatiilor din trestie de zahar si comertului cu sclavi necesari productiei si profiturilor uriase.

  Aflata in mijlocul centrului financiar al Londrei, Jamaica Wine House este in continuare preferata de corporatistii contemporani de data asta mai mult ca locatie practica pentru o bere intre colegi la sfarsitul zilei, asa ca in timpul saptamanii este extrem de populara dar in weekend va puteti relaxa din plin intr-o ambianta aproape neschimbata in ultimii 350 de ani

  Statie metrou Monument

THE TEN BELLS

Zona pietei Spitalfields este astazi foarte la moda printre hipsterii Londonezi, mancare stradala variata si de calitate, arta stradala creata de Banksy, Invader, Ronzo, ROA si multi alti artisti populari cu creatii ce decoreaza celebra Brick Lane, centrul comunitatii imigrantilor din Bangladesh, istoric zona a fost populata de-a lungul timpului de comunitati de imigranti de cele mai multe ori impovarati de saracie si greutati. Gentrificarea ultimilor decenii a schimbat total aceasta perceptie iar istoria de multe ori intunecata a devenit obiectiv turistic.

  Ten Bells se afla chiar in centrul acestei istorii locale datorita asocierii cu Jack the Ripper,  criminal in serie a carui identitate nu a fost niciodata descoperita, aparent el a frecventat acest pub iar doua dintre victime au fost ademenite aici conform investigatiilor  contemporane perioadei.

  In pofida trecutului si renumelui, Ten Bells ofera clientilor o atmosfera vibranta, un adevarat pub local recomandat celor ceva mai tineri sau mai entuziasmati de cultura contemporana.

  Statie metrou Monument

CAPTAIN KIDD

   Cu o arhitectura ce aminteste de perioada Victoriana, o locatie in zona portuara a aceleaiasi perioade,  ve-ti fi surprinsi sa aflati ca pub-ul dateaza doar din 1990. Doresc totusi sa-l includ in aceasta lista datorita farmecului, atmosferei si bineinteles personajului istoric care-i da numele, Capitanul Kidd.

  Aflat initial sub autoritatea coroanei si subventionat de investitori privati, Capitanul Kidd avea misiunea de-a ataca, distruge sau captura corabiile inamice Angliei, in special Franceze si desigur sa lupte impotriva piratilor, beneficiind in schimb de bunurile capturate a caror valoare o impartea echitabil cu echipajul si desigur investitorii.

  Din pacate corabiile pe care era autorizat sa le atace intarziau sa apara la orizont asa ca sub presiunea echipajului frustrat de lipsa rezultatelor, Capitanul Kidd se orienteaza catre navele apartinand aliatilor Angliei transfamandu-se din privateer sau corsar intr-un adevarat pirat conform legilor in vigoare atunci.

  Desi isi negociaza gratierea el va fi capturat gasit vinovat de piraterie in urma unui proces indoielnic iar in 1701 va fi executat conform traditiei, si-anume spanzurat deasupra Tamisei, corpul protejat de smoala fiind expus intr-o cusca timp de cateva decenii ca exemplu, avertisment celor tentati de piraterie.

  Romanul “Comoara din Insula” il transforma intr-unul din cei mai cunsocuti eroi din perioada de aur a pirateriei.

  Docul executiilor se afla chiar in apropierea pub-ului,  cel mai potrivit loc sa petreceti o dupamaiaza placuta, vara, pe terasa de la malul apei si sa ciocniti o bere rece in memoria vestitului pirat.

  Statie overground Wapping

THE ALBERT

  Aproape de statia de tren Victoria, aflata intr-o zona foarte centrala, la cateva minute de palatul Buckingham, cladirea pub-ului  The Albert contrasteaza arhitectural cu structurile moderne din vecinatate. Sansa a facut ca pub-ul sa supravietuiasca de-a lungul timpului incendiile, bombardamentul din timpul razboiului, entuziamul urbanizarii si modernizarii.

  Printul Albert, sotul reginei Victoria, este personajul istoric cu al carui nume si imagine se asociaza stabilimentul, entuziasmul pentru monarhia Britanica fiind evident nu doar in interior dar si in decoratia geamurilor, gravate cu imagini, simboluri amintind de perioada in care autoritatea imperiului Britanic acoperea o treime din suprafata globului.

  Meniul variat specific bucatariei Engleze este similar multor restaurante din zona dar la un pret ceva mai accesibil si bineinteles la un standard de calitate superior.

  Printul Albert cunoscut promoter al industriei Britanice al artelor si culturii a adoptat si popularizat multe din noile tehnologii descoperite in perioada revolutiei industriale contribuind la succesul economiei Britanice si devenind o figura populara in istoria monarhiei.

  In pofida acestor realizari numele printului ramane astazi asociat cu un accesoriu intim, un inel, Prince Albert Ring, ce apare destul de explicit intr-una din gravurile geamurilor. Cei mai curiosi dintre voi pot explora gravurile sau intreba discret barmanul, iar imaginea va clarifica orice nelamuriri.

  Statie metrou Victoria

THE DOG AND DUCK

  Daca va intrebati unde ies vedetele contemporane la o bere, pub-ul frecventat de printul William si Kate, Madonna in perioada cand locuia in Londra, staruri de film si teatru si un numar impresionant de creatori pe platformele de social media, The Dog and Duck este raspunsul.

  Stabilit in 1734, pub-ul se afla in centrul   cartierului Soho, epicentrul revolutiilor politice, sociale si culturale care au schimbat nu doar Londra dar au influentat si istoria lumii.

  Localul a fost adoptat de-a lungul timpului de figuri importante si in principal este asociat cu George Orwell autor ce semneaza Ferma Animalelor si 1984, Orwell prefera acest pub datorita faptului ca era singura locatie din Londra ce oferea absint, datorita continutului ridicat de alcool de pana la 74% si a efectelor aparent halucinogenice, aceasta bautura era ilegala atunci.

  Sugerez sa ajungeti devreme daca vreti sa explorati camera de la etaj ce poarta numele autorului, spatiul interior este foarte limitat si de-aceea de multe ori clientii isi consuma bauturile pe trotuar, o traditie Londoneza adoptata de majoritatea pub-urilor.

  Meniul este oarecum limitat dar mancarea de buna calitate, totusi trebuie mentionat ca locatia este inconjurata de unele din cele mai interesanta restaurante Londoneze asa ca aveti multe alte optiuni culinare la dispozitie.

  Statie metrou Tottenham Court Road


Read More